URTICARIA este o eruptie eritemato-papuloasa, al carei element individual este o papula roz-edematoasa, fugace, tranzitorie si pruriginoasa.
La aparitia urticariei pot participa mecanisme alergice sau nonalergice. Leziunile sunt datorate eliberarii de histamina si alti compusi din mastocite si bazofile. Acesti compusi vor determina extravazarea de fluide in derm cu aparitia edemului. Histamina este mediatorul-cheie, responsabil de multe din trasaturile clinice si histologice din urticarie. Prin legare de receptorii specifici – H1 si H2 – prezenti pe numeroase celule, histamina isi poate exercita efectele specifice.
Se poate produce prin mecanism de hipersensibilitate tip I Gell-Coombs (anafilaxie) sau tip III (complexe imune circulante). In primul caz, papula prezinta histopatologic edem dermal, iar în formele severe (angioedem), edem in hipoderm (reprezinta o urgenta majora, datorita riscului de moarte prin exitus). In cel de-al doilea caz, elementul individual este persistent, tabloul histo-patologic fiind dominat de un infiltrat perivascular dermal (clinic exista manifestari de tip boala serului, cu artralgii si febra mica). Urticaria poate fi acuta sau cronica, conform unui criteriu temporal (4-6 saptamani de evolutie).
Urticaria acuta persista intre 12 si 24 de ore si cunoaste doua forme: alergica, ale carei cauze declansatoare pot fi intepaturile de insecte, alunele, nucile, crustaceele, medicamentele, si nealergica, declansata de medicamente sau alimente care contin amine vasoactive. Urticaria cronica persista cel putin 6 saptamani, iar evolutia acestei forme este foarte periculoasa deoarece poate determina complicatii ce pot fi fatale. Urticariile fizice si cele de contact sunt cele mai frecvente forme. Cele fizice sunt provocate de un factor fizic precum presiunea, caldura, frigul, soarele si se manifesta in zonele presate de pantofi, curea.
Cauzele numeroase ale urticariei (alimentara, medicamentoasa, infectioasa, autoimuna, fizicala etc.) impun algoritmi de investigatii paraclinice pentru formele acuta si cronica. Aspectul clinic al papulelor poate furniza elemente de suspiciune privind etiologia urticariei.
Tratament urticarie
Urticaria se trateaza distinct, in functie de forma evolutiva (combinatie de antihistaminice, cura scurta corticoterapica etc). Daca eliminarea triggerului nu conduce la rezolutia leziunilor sau pacientul nu raspunde la antihistaminice H1, se recomanda prezentarea la medicul specialist dermatolog sau alergolog. In aceste situatii pot fi necesare o serie de analize si, mai multe vizite de control pentru a aprecia evolutia urticariei si raspunsul la tratament.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu