joi, 8 decembrie 2016

DERMATITA HERPETIFORMA

DERMATITA HERPETIFORMA este o dermatoza cronica, pruriginoasa, cu bule subepidermice, cu leziuni de trei tipuri: papule urticariene, vezicule si bule, configurate herpetiform. Leziunile sunt pruriginoase. Maladia apare la pacientii care dezvolta o reactie antigenica la gliadina. Ca urmare a acestei reactii, se produc doua tipuri de suferinte, interconectate:
  1. Intestinala, cu producerea de IgA1 in exces la nivelul jejunului asociat cu atrofie a mucoasei mai mult sau mai putin simptomatica-celiachie;
  2. Cutanata, datorata reactiei IgA1 cu proteine cu structura similara cu gliadina.
Vezicule mici apar progresiv pe fetele extensoare ale articulatiilor mari, simetric, pe ceafa si spate. Inainte de a se forma zona este pruriginoasa, palmele si talpile nu sunt afectate. In evolutie se rup si se cicatrizeaza in 1-2 saptamini, in acelasi timp cu altele noi care continua sa erupa. Mai putin de 10% dintre pacienti sufera de balonare, diaree sau simptome ale malabsorbtiei, iar 30% prezinta deficienta de fier sau folati. Este o boala cronica cu perioade de activitate si remisiune.
Diagnosticul in dermatita herpetiforma este clinic si histopatologic necesitand imunofluorescenta directa. De asemenea este necesara efectuarea unei endoscopii cu biopsia mucoasei jejunale. Tratamentul in dermatita herpetiforma este medicamentos (Dapsona, Sulfapiridina) si igienodietetic (alimentatie fara gluten).
Tratamentul medicamentos impune o monitorizare periodica a pacientului pentru prevenirea unor eventuale reactii adverse. Dieta fara gluten este esentiala pentru tratament; atat pentru ameliorarea clinica cutanata cat si pentru refacerea mucoasei jejunale. Ea este lipsita de reactii adverse, dar prezinta dezavantajul de a-si instala efectul dupa cateva luni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu