joi, 24 iulie 2014

Semnele si simptomele sifilisului

Semnele si simptomele sifilisului

Multe persoane infectate cu sifilis nu prezinta simptome timp de ani de zile, dar prezinta cu toate acestea riscul de a dezvolta complicatii tardive daca nu urmeaza un tratament adecvat. De multe ori transmiterea sifilisului se face de la persoane care nu stiu ca au boala.



Stadiul primar al sifilisului


...
Stadiul primar al sifilisului este de regula caracterizat prin aparitia unui singur ulcer (denumit sancru), dar uneori sifilisul poate debuta cu mai multe ulcere. Perioada dintre infectia cu sifilis si aparitia primelor simptome poate atinge 10-90 zile (in medie 21 zile). Sancrul sifilitic este dur, rotund, mic si nedureros. El este localizat in zona unde sifilisul a patruns pentru prima data in organism. Sancrul sifilitic dureaza 3-6 saptamani si se vindeca fara tratament. Totusi, daca nu se administreaza un tratament adecvat, infectia progreseaza spre stadiul secundar.



Stadiul secundar al sifilisului



Stadiul secundar al sifilisului este caracterizat prin iritatia pielii si leziuni ale mucoaselor. Acest stadiu debuteaza cu aparitia unei iritatii a pielii in una sau mai multe arii ale corpului. Iritatia pielii nu cauzeaza de regula mancarimi. Iritatia pielii poate apare concomitent cu vindecarea sancrului sau la cateva saptamani dupa vindecarea sancrului. Iritatia caracteristica sifilisului este sub forma de pete aspre, rosii sau maronii, la nivelul palmelor si talpilor. Iritatia pielii poate apare si in alte parti ale corpului, uneori mimand alte afectiuni. Uneori, iritatia pielii in sifilisul secundar poate trece neobservata. Simptomele asociate iritatiei tegumentare sunt: febra, ganglioni umflati, durere in gat, alopecie (caderea parului), cefalee, scadere in greutate, dureri musculare, oboseala. Semnele si simptomele sifilisului secundar dispar cu sau fara tratament. Insa, fara tratament, infectia va progresa catre stadiile latente si cele tardive ale sifilisului.



Stadiul latent si stadiile tardive ale sifilisului

Stadiul latent (ascuns) al sifilisului debuteaza odata cu disparitia simptomelor primare si secundare. In absenta tratamentului, persoana infectata va continua sa prezinte sifilis chiar daca nu prezinta simptome – infectia persista asadar in organism. Stadiul latent al sifilisului poate apare chiar si dupa 10-20 ani de la dobandirea infectiei si poate dura ani de zile. In stadiile avansate, sifilisul distruge organele interne: creierul, nervii, ochii, inima, vasele de sange, ficatul, oasele si articulatiile.

Simptomele stadiului tardiv al sifilisului cuprind: dificultate in coordonarea miscarilor musculare, paralizii, amorteli, orbire treptata si dementa. In final survine decesul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu