DESPRE DERMATOLOGIE ȘI DERMATOLOGI
DERMATOLOGIA este știința care se ocupă de diagnosticarea și
tratamentul afecțiunilor pielii , părului , unghiilor și mucoaselor
adiacente.
DERMATOLOGUL este medicul antrenat să identifice și să
trateze aceste afecțiuni . Este absolvent al Facultății de Medicină
Generală – ( durata de 6 ani ) după care urmează rezidențiatul în
dermatologie , timp de 5 ani.
Derma...tologia
nu este în general * dragoste la prima vedere* …pare monotonă și
confuză , greoaie , ultradescriptivă…iar atunci când iei contact direct
cu leziunile pielii poate fi chiar respingătoare…
Leziunile
elementare sunt doar câteva ,dar numărul afecțiunilor dermatologice
este foarte mare ! De aceea este o specialitate foarte grea…ochiul
trebuie antrenat …Foarte adesea , pacientul ne spune: * Am venit doar
să vă uitați !* sau * Vreau doar să vă uitați puțin! Nu am nevoie de o
consultație!* Sunt unele din replicile pacienților care ne arată cât de
puțin este înțeleasă complexitatea acestei specialități. Un medic
dermatolog studiază 5 ani în cadrul rezidențiatului *ca să se uite
puțin* !
În dermatologie , în majoritatea cazurilor ,
diagnosticul se bazează pe ochiul ,mintea și mâna medicului și depinde
mai puțin de investigații paraclinice sau de performanțele unui aparat.
Pielea este cel mai întins și mai vizibil organ al corpului și
reflectă starea de sănătate a corpului , acționând și ca o barieră
împotriva agresiunilor externe.
Într-un anumit moment al vieții ,
fiecare dintre noi are măcar o afecțiune cutanată , fie că este vorba
de nou – născuți , copii , tineri , adulți sau vârstnici. 1 din 6
vizite la medicul de familie ( 15% ) se referă la o problemă cutanată.
Dacă veți sta de vorbă cu medici dermatologi , va fi greu să găsiți
colegi care să regrete că și-au ales această specialitate sau să-și
dorească o alta. Este orgoliul fiecărui specialist care știe că este
important ceea ce face … actualmente , putem excela în atâtea domenii
de interes ale dermatologiei : dermatocosmetologie , dermatologie
estetică , dermatoscopie – depistare precoce a cancerului de piele ,
dermatochirurgie , dermatovenerologie , dermatopediatrie , antiaging
…și lista ar putea continua …avem la dispoziție aparatură medicală
modernă : laser CO2 și laser pentru tratamentul diverselor afecțiuni
ale pielii ( rozacee , hiperpigmentații ) , rejuvenation , aparatură
pentru tratamentul celulitei sau pentru epilare…dermatoscop , Molemax
și Fotofinder pentru depistarea și urmărirea leziunilor pigmentare –
nevi , etc – de pe suprafața corpului.
Strânsele legături ale
dermatologiei cu medicina internă, reies din faptul că tegumentul
prezintă adesea manifestări asociate cu boli de sistem , care pot fi
identificate mai ușor prin examen dermatologic direct și biopsie
cutanată sau asociere de dermatoze cu manifestări interne.
ETAPELE DIAGNOSTICULUI DERMATOLOGIC
ANAMNEZA – stabilește momentul apariției erupției , evoluția acesteia (
acută sau cronică) , eventuale variații în funcție de profesiune ,
anotimp și vârstă , simptomele subiective asociate , corelația cu boli
interne , obiceiurile alimentare ale pacientului și tratamentele
generale și locale efectuate. Ne interesează și antecedentele personale
și eredo-colaterale.
EXAMENUL ÎNTREGII SUPRAFEȚE CORPORALE ȘI A MUCOASELOR
Se face prin inspecție și palpare la lumina zilei
EXAMEN GENERAL PE APARATE ȘI SISTEME
EXAMENE DE LABORATOR SPECIFICE ș.a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu