Diagnosticul modern al dermatitei alergice de contact
Diagnosticul modern al dermatitei alergice de contact.
Dermatita alergică de contact reprezintă una din cele mai frecvente
alergodermatoze, 2-5% din populaţie şi 15-20% din totalul bolnavilor
dermatologici. Numărul real de bolnavi este mult mai mare. Este legat
de un hipodiagnostic, atunci cînd simptomele dermatitei de contact sunt
consid...erate
simptome ale altor patologii. Mai mult de 60 % dintre femei şi 30%
bărbaţi acuză piele sensibilă şi iritată, semne care sunt în
majoritatea cazurilor manifestări ale alergiei de contact.
Cauza
cea mai frecventă a dermatitei alergice de contact sunt diferite
substanţe chimice de curaţare, dezinfectare, cosmetice, nichelul şi de
asemenea contactul profesional cu substante chimice.
Clinic
dermatita alergică de contact se manifestă prin eritem, edem, vezicule
cel mai frecvent localizate în locul contactului cu substanţa
respectivă. După dispariţia contactului manifetările dispar rapid. La
un nou contact manifestările reapar. Intensitatea procesului inflamator
de regulă se intensifică de la recidivă la recidivă. În cazul
contactului permanent şi frecvent cu alergenul respectiv boala devine
cronică, se dezvolta eritem persistent, descuamare, uscăciune. Procesul
inflamator depăşeşte zona de contact cu alergenul şi se extinde la alte
zone cutanate, alteori se generalizează. Intensitatea reacţiei depinde
de gradul de sensibilizare la alergenul sespectiv şi frecvenţa
contactului. Procesul de sensibilizare la un anumit alergen poate dura
luni, chiar ani după primul contact, deseori fără manifestări clince.
Dermatita alergică de contact este o reacţie de hipersensibilizare de
tip IV (tip intîrziat) şi se produce după 12-48 ore după al doilea
contact cu alergenul la care s-a dezvoltat sensibilizarea. Cele mai
frecvente substanţe care pot produce o dermatita alergică de contact
sunt aratate în tabelul de mai jos.
Nichel Bijuterii, nasturi, fermoare, rame de ochelari, ceasuri si brăţări
Cobalt Bijuterii, materiale dentare şi a protezelor, adezivi
Crom Ciment, piele, inălbitor, chibrite, materiale foto, tatuaje
Formaldehida Şampoane, deodorante, cosmetice, îmbrăcăminte, hârtie de ziar
Parafenilendiamina Coloranţi din vopsea de păr, haine, cauciuc
Etilendiamin Conservant din creme, vopsea, cauciuc, antifriz
Mercaptobenzotiazol Produse din cauciuc, casnice şi medicinale
Tiuram Produse din cauciuc, fungicide, coloranţi din vopsea de păr şi haine
Balsam de Peru Produse de parfumerie şi patiserie
Colofoniu Cearş, adezivi, lacuri
Parabeni Conservanţi produse cosmetice
Lanolina Produse cosmetice, creme, emoliente
Medicamente topice Antibiotice, antihistaminice, anestetice locale, glucocorticoizi topici
Alergeni vegetali Din genul Compositae
Localizarea dermatitei de contact în funcţie de etiologie:
Scalp, frunte Şampoane, loţiuni, spume, vopsea de păr, agrafe, bandă
adezivă şi lipici pentru peruci, peruci, pălării, căşti de protecţie
Faţă Produse cosmetice, rame de ochelari, aero antigeni: plante
(inclusiv decorative), formaldehida, raşina epoxidica, terebentină
Ochi Cosmetică decorativă, farduride ochi, şampon, lac de unghii, picături, unguente pentru ochi
Buze Ruj de buze, pastă de dinţi, fard de ochi, creion şi alte produse
cosmetice pentru buze, unele fructe şi legume: usturoi, coaja de
lamaie, mandarina, portocala, frunze de dafin. Mustuc pentru ţigarete,
instrumente muzicale, flaut, muzicuţă
Ureche cercei, căşti player, telefoane, proteze auditive, picături auriculare, şampoane, vopsea de păr
Gît Coliere, lanţuri, pandantive, parfumuri, creme, umbre ochi, blană şi fibre sintetice
Axile Deodorante, depilatoare, antiseptice în detergenţi, produse textile
Torace Cosmetice, produsele de protecţie solară, nasturi, fermoare, lengerie, elastice, produse din cauciuc, textile şi piele
Coate ciment, metale (crom, nichel), praf de lemn
Încheietura mainii Antiseptice, mănuşi de latex, alergeni la locul de muncă (ciment, latex, plante)
Degete maini Inele, detergenţi, antiseptice, uleiuri şi alte substanţe care se acumuleaza sub inele
Pulpele degetelor Anestezice, produse cosmetice pentru păr şi unghii,
terebentină, nasturi şi catarame, ace de păr, un contact profesional cu
plante (lalele, ciubotica-cucului), produse alimentare (usturoi).
Regiunea inghinală Supozitoare rectale (anestezice locale, antibiotice, antiseptice), şi textile
Org. genitale Lenjerie, prezervative, medicamente topice, produse
cosmetice şi de parfumerie, depilatoare, praf de lemn, contraceptive
topice
Piciore Şosete, ciorapi, dresuri, depilatoare, încălţăminte, medicamente topice, praf de ciment
Plante Crom, pantofi din piele, încălţăminte de cauciuc, vopsele pentru pantofi, plante, şosete, deodorante, medicamente topice
Diagnosticul dermatitei alergice de contact se bazează pe tabloul
clinic caracteristic şi rezultatul testarii alergologice. O etapă
importantă o are anamneza minuţioasă. Chiar dacă este o patologie
destul de frecventă diagnoticul de multe ori nu este stabilit la timp.
Suspectăm o dermatită alergică de contact în cazul în care:
- manifestările eczemei nu se ameliorează pe fon de tratament;
- cînd se localizează în locul contactului posibil cu alergenul sau iritantul;
- cînd debutează acut, fără un istoric anterior;
- cînd a fost un contact cu un alergen cunoscut;
- cînd avem un process cronic eczematos la nivelul mîinilor, piciorelor, feţei, urechilor.
Orice pacient care prezintă date anamnestico-clinice care ne orientează
spre o dermatită de contact ar trebui sa fie îndreptaţi la testarea
prin teste aplicaţionale (patch-test).
Avînd în vedere că
manifestarile dermatitei alergice de contact, mai ales forma cronica,
sunt asemanatoare cu alte dermatoze deseori este diagnosticată în
special ca o eczemă cronică, dermatită atopică, sau dermatită
seboreică. În astfel de situaţii singura metodă de diagnostic este
testarea specifică. În acest sens avem la dipoziţie testele alergice
aplicaţionale (patch-test).
După cum am menţionat dermatita
alergică decontact poate mima o serie de alte dermatoze de aceea este
recomantabil folosirea testelor epicutane în cazul oricarei maladii
inflamatorii cutanate. Mai jos sunt indicate maladiile în care este
indicat testarea epicutană cu scop de diagnostic diferenţial:
- Dermatita alergică de contact;
- Toxidermie;
- Eczema (toate formele);
- Dermatita atopică;
- Dermatita seboreică;
- Psoriazis;
- Prurigo.
La noi în ţară avem posibilitarea testării epicutane cu Seria Standard
Europeană cu 28 alergeni care produc mai mult de 2/3 din cazurile
dermatitei alergice de contact.
Testele aplicaţionale sunt considerate standardul de aur în diagnosticul dermatitei alergice de contact.
Regulile de aplicare a testelor epicutane:
- se aplică numai in perioada de remisie a dermatitei, de preferinta dupa 2 saptamani – 1 luna de la acutizare;
- se aplică pe partea superioară a spatelui;
- se menţin pe spate 48 ore;
- dupa 48 ore se detaşează, se citeşte primul rezultat peste 20-30 min.;
- e necesară o citire suplimentară la 72, 96 şi uneori la 120 ore după aplicare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu