ACNEEA

ACNEEA reprezinta o problema de sanatate a pielii cu care se confrunta majoritatea persoanelor la un moment dat in viata. Acneea apare preponderent in adolescenta, insa si persoanele adulte pot dezvolta eruptii de acnee care necesita tratament. In formele ei grave, acneea poate crea un disconfort major si este deseori insotita de afectarea stimei de sine, anxietate si chiar depresie.

Ce este acneea?

Acneea reprezinta o inflamatie cronica a pielii, care se manifesta prin aparitia comedoanelor, denumite popular “cosuri”. In formele sale mai grave, acneea este insotita de formarea chisturilor sau a nodulilor, situate sub piele. Toate aceste semne inestetice apar prepoderent pe fata, pe gat, pe spate, pe umeri, pe piept si pe brate.

Care sunt cauzele apatiei acneei?

Acneea apare din cauza hiperactivitatii glandelor sebacee. In combinatie cu celulele de la nivelul pielii, secretia de sebum obtureaza porii de la nivelul tegumentelor. Blocarea porilor favorizeaza si inmultirea unei bacterii care traieste pe suprafata pielii, ceea ce duce la aparitia comedoanelor, adica a cosurilor. Stresul, mostenirea genetica, dezechilibrele hormonale, anumite tratamente hormonale si menstruatia sunt factori care favorizeaza aparitia acneei.

Care sunt simptomele acneei?

In formele mai usoare, acneea se manifesta printr-un numar mare de comedoane care apar la suprafata pielii. Exista insa si cazuri cand eruptia acneica este insotita de formarea unor chisturi si noduli.

Cum se trateaza acneea?

La ora actuala, tratamentul pentru acnee se face cu mai multe tipuri de medicamente si unguente. Printre cele mai recomandate, sunt antibioticele, retinoizii, acidul salicilic si peroxidul de benzoil. Exista situatii cand acneea cedeaza dupa administrarea de anticonceptionale. Insa terapiile pentru acnee sunt personalizate, iar combinatiile de medicamente cu unguente se fac in functie de fiecare caz in parte. Specialistul dermatolog este singurul care poate recomanda tratamentul si poate monitoriza corect efectul acestuia. In cazul in care acneea a lasat cicatrice, se poate interveni prin terapia laser pentru estomparea semnelor inestetice.

Mituri legate de acnee

Au fost vehiculate multe mituri conform carora consumul unor alimente precum ciocolata, grasimile animale in exces si produsele de tip fast food ar contribui la aparitia acneei. Desi acneea nu este cauzata de alimentatie, medicii dermatologi recomanda, pe langa tratament, o dieta echilibrata, bogata in legume, fructe, grasimi bune din peste si seminte, pentru o piele cu un aspect cat mai sanatos.

Sfaturi generale de ingrijire

Dermatologii recomanda pacientilor cu acnee sa evite sa traumatizeze leziunile de acnee pentru ca acestea se pot agrava. Persoanele cu acnee ar trebui sa foloseasca produse speciale de ingrijire a pielii. Sunt de evitat produsele uleioase care obtureaza porii, dar si cele care usuca pielea. De asemenea, se recomanda o igiena riguroasa a parului, daca acesta se ingrasa.

Vegetatiile Veneriene

Ce sunt

Vegetatiile Veneriene ?

VEGETATIILE VENERIENE sunt formatiuni exofitice, de culoarea pielii sau eritematoase, situate la nivelul mucoasei ano-genitale si al tegumentelor perigenitale. Leziunile mai mari au suprafata neregulata, digitata, cu un aspect caracteristic „in creasta de cocos“. Etiologia vegetatiilor veneriene este virala (HPV), si au transmitere sexuala.

Boala afecteaza ambele sexe si se transmit prin contact sexual. Gravidele si persoanele cu imunitate scazuta sunt mai predispuse. Incubatia este variabila: 3 saptamani pana la 6 luni, poate chiar mai mult, apoi apar tumoretele cu aspect de negi, la barbat mai frecvent pe varful penisului sau pe scrot, la femeie pe labii, in vagin, pe colul uterin (atentie !) sau in jurul anusului. Pot apare bineinteles, si in cavitatea bucala sau in gat.

Femeile cu leziuni ale colului uterin au un risc crescut de cancer cervical si, de aceea, ar trebui sa apeleze anual la testul Papanicolaou. Se estimeaza ca 20% din toate cancerele la femeie sunt produse de HPV. Negii adevarati (verucile), care se dezvolta in afara regiunii genitale, nu sunt semn de cancer si nici nu se transforma in cancer.

Vegetatiile veneriene dezvoltate au un varf ascutit, fiind numite si condiloame acuminate, spre deosebire de niste formatiuni asemanatoare care apar in cursul sifilisului secundar numite condiloame late sau sifilide papulo-hipertrofice si care au o suprafata plana. De multe ori varful lor este crestat de niste brazde uneori adanci, fiind comparate cu creasta de cocos. Datorita acestor santuri, din ele se pot desprinde portiuni intregi, care apoi se refac la loc.

Vegetatiile veneriene nu au o baza larga de implantare pe mucoasa organelor genitale, ci sunt prinse de aceasta printr-o portiune ingusta, ca un picior, partea libera putan-du-se dezvolta apoi ca o conopida. Ele se pot inmulti atat de mult, incat la femeie acopera in totalitate orificiul vaginului, facand imposibila practicarea raporturilor sexuale, iar la barbat impiedicand miscarile preputului. Pericolul pe care il prezinta aceste formatiuni tumorale este acela de a fi confundate cu sifilidele papulo-hipertrofice din sifilis, fapt care poate duce la inceperea aplicarii unui tratament antisifilitic, cu toate urmarile care decurg din aceasta. De aceea, la cea mai mica formatiune crescuta pe mucoasa organelor genitale bolnavii trebuie sa se prezinte unui medic de specialitate cu atat mai mult, cu cat tratamentul este mult mai simplu de aplicat in cazul unei tumori mici, unice, decat in cazurile in care formatiunile s-au inmultit si marit foarte mult.

Vegetatiile veneriene comporta un grad de risc de malignizare in special in infectiile cu tipurile virale 16, 18, 31 sau 33.

Metodele de tratament al vegetatiilor veneriene sunt numeroase:

• Crioterapie;
• Laser CO2;
• Electrocauterizare;
• Podofilina;
• 5 FU (Efudix);
• Imiquimod.

Tratamentul se face la toti contactii persoanei infectate prin extirparea tuturor condiloamelor. Tratamentul medicamentos este posibil cand vegetatiile nu sunt voluminoase, prin aplicarea solutiei sau unguentului cu podofilotoxina (podofilina), imiquimod, 5-fluorouracil. Alte procedee sunt: arderea prin electrocauterizare, inghetarea cu azot lichid (criochirurgie) si electrodesicarea prin aplicarea curentului electric care distruge tesutul tumoral urmata de extirparea lor. Mai nou extirparea se face cu laser. Pentru condiloamele mari sau rebele la tratamentul medicamentos sunt necesare procedeele sangerande cu anestezie locala. Totusi, recidivele dupa tratament sunt frecvente.

URTICARIA

URTICARIA este o eruptie eritemato-papuloasa, al carei element individual este o papula roz-edematoasa, fugace, tranzitorie si pruriginoasa.

La aparitia urticariei pot participa mecanisme alergice sau nonalergice. Leziunile sunt datorate eliberarii de histamina si alti compusi din mastocite si bazofile. Acesti compusi vor determina extravazarea de fluide in derm cu aparitia edemului. Histamina este mediatorul-cheie, responsabil de multe din trasaturile clinice si histologice din urticarie. Prin legare de receptorii specifici – H1 si H2 – prezenti pe numeroase celule, histamina isi poate exercita efectele specifice.

Se poate produce prin mecanism de hipersensibilitate tip I Gell-Coombs (anafilaxie) sau tip III (complexe imune circulante). In primul caz, papula prezinta histopatologic edem dermal, iar în formele severe (angioedem), edem in hipoderm (reprezinta o urgenta majora, datorita riscului de moarte prin exitus). In cel de-al doilea caz, elementul individual este persistent, tabloul histo-patologic fiind dominat de un infiltrat perivascular dermal (clinic exista manifestari de tip boala serului, cu artralgii si febra mica). Urticaria poate fi acuta sau cronica, conform unui criteriu temporal (4-6 saptamani de evolutie).

Urticaria acuta persista intre 12 si 24 de ore si cunoaste doua forme: alergica, ale carei cauze declansatoare pot fi intepaturile de insecte, alunele, nucile, crustaceele, medicamentele, si nealergica, declansata de medicamente sau alimente care contin amine vasoactive. Urticaria cronica persista cel putin 6 saptamani, iar evolutia acestei forme este foarte periculoasa deoarece poate determina complicatii ce pot fi fatale. Urticariile fizice si cele de contact sunt cele mai frecvente forme. Cele fizice sunt provocate de un factor fizic precum presiunea, caldura, frigul, soarele si se manifesta in zonele presate de pantofi, curea.

Cauzele numeroase ale urticariei (alimentara, medicamentoasa, infectioasa, autoimuna, fizicala etc.) impun algoritmi de investigatii paraclinice pentru formele acuta si cronica. Aspectul clinic al papulelor poate furniza elemente de suspiciune privind etiologia urticariei.

Tratament urticarie

Urticaria se trateaza distinct, in functie de forma evolutiva (combinatie de antihistaminice, cura scurta corticoterapica etc). Daca eliminarea triggerului nu conduce la rezolutia leziunilor sau pacientul nu raspunde la antihistaminice H1, se recomanda prezentarea la medicul specialist dermatolog sau alergolog. In aceste situatii pot fi necesare o serie de analize si, mai multe vizite de control pentru a aprecia evolutia urticariei si raspunsul la tratament.

ROZACEEA

ROZACEEA este o afectiune inflamatorie, cronica, a ariei centrale faciale (nas, obraji, menton, frunte, glabella), mai frecventa la femeile Fitzpatrick I.

Prezinta urmatoarele stadii evolutive:

• STADIIUL I : eritem persistent si telangiectazii;
• STADIIUL II : stadiul I la care se adauga o eruptie papulo-pustuloasa;
• STADIIUL III : stadiul II la care se adauga leziuni nodulo-chistice si infiltrari edematoase;
• STADIIUL IV : hiperplazie a glandelor sebacee nazale si a tesutului conjunctiv (rinofima, gnatofima, blefarofima, otofima), pielea devine ingrosata, infiltrata, cu porii dilatati, „ca si coaja de portocala“.

Exista mai multe variante de rozacee: oftalmica, lupoida, cu agenti etiologici Gram-negativi, conglobata, fulminans, cu edem persistent (boala Morbihan).

Histo-patologic, primele modificari nu apar la nivelul glandelor sebacee, deci nu este o afectiune seboreica. Din acest motiv, denumirea de „acnee rozacee“ este nerecomandabila.

Etiologia NU este cunoscuta, dar sunt incriminati numerosi factori: ereditari, de mediu (temperaturi extreme, vant, soare, radiatii electromagnetice), infectii gastro-intestinale (asociere cu H. pylori), infectia cu Demodex folliculorum, consumul de alcool (in stadiul II), labilitate vasomotorie, modificari degenerative la indivizii predispusi etc. Diagnosticul diferential cuprinde, in principal: lupusul eritematos, demodecidoza, dermatita seboreica, dermatita de contact, acneea.

PSORIAZISUL

PSORIAZISUL este o boala dermatologica, de origine autoimuna, in care celulele pielii se multiplica foarte rapid. In mod normal, pielea se reinnoieste o data la 30 de zile – acesta este intervalul de timp in care o celula noua isi face drum din stratul profund al pielii catre suprafata. In psoriazis, aceste celule ajung la suprafata in doar 3 zile, ca si cand franele organismului ar fi cedat. Rezultatul este reprezentat de arii de piele, numite placarde, colorate in rosu si care adesea prezinta mancarimi – insasi denumirea bolii este un termen derivat din cuvantul grecesc “psora”, care inseamna mancarime.

Boala este cronica si actioneaza pe o predispozitie genetica. Sunt nu mai putin de 7 gene implicate, dar boala poate sa nu apara la generatiile imediat urmatoare ale pacientilor afectati, ci poate sari generatii. Pe aceasta predispozitie genetica actioneaza factori declansatori care se numesc trigger: traumatismele, infectiile, medicamentele(in principal beta-blocante), estrogenii, consumul de alcool si stressul psihic.

Psoriazisul afecteaza, in general, zonele de extensie ale corpului (coate, genunchi, lombe, zona de insertie a parului la nivelul scalpului), sau unghiile, dar psoriazisul poate afecta orice alte zone ale corpului. De asemenea, psoriazisul poate sa se insoteasca de afectarea articulatiilor – psoriazis artropatic sau artrita psoriazica.

Tratament Psoriazis

Tratamentul psoriazisului se poate incepe numai daca diagnosticul este corect si complet, adica indica forma si extinderea leziunilor. Fiind foarte multe forme clinice, de diferite severitati, in funtie de aspectul leziunilor, medicul va prescrie tratament local si/sau general. 

PEMFIGUSUL VULGAR

PEMFIGUSUL VULGAR este un pemfigus autoimun grav (mortalitatea este redusa prin corticoterapie) in care acantoliza este produsa de o glicoproteina de 130 kD (molecula de adeziune din familia caderinelor), dependenta de calciu.

Manifestarile mucoase preced cu 6 luni-1 an aparitia leziunilor cutanate si constau in leziuni eritemato-erozive orale trenante, dureroase. Leziunile cutanate sunt bule cu semn Nikolsky pozitiv, flasce, neacompaniate de prurit. Diagnosticul se confirma paraclinic prin:

• citodiagnostic Tzanck: evidentiaza celule acantolitice;
• histo-patologie in coloratie standard: evidentiaza acantoliza intraepidermica profunda,suprabazala; celulele stratului bazal capata un aspect de „piatra de mormant“.
• IFD si IFID. IFD arata o fluorescenta reticulata intraepidermica, intercelulara, in IgG si/sau C3.

In scop de cercetare se mai pot practica imunoprecipitare, imunoblotting, imunelectronomicroscopie.

Tratamentul se face cu medicamente cu eficienta demonstrata (corticoterapie sistemica), eficienta probabila (imunosupresoare, Dapsona, saruri de aur), eficienta posibila (schimburi plasmatice, fotofereza, imunoglobuline.

Papilomul Cutanat

Papilomul Cutanat

PAPILOAMELE CUTANATE, numite si veruci pediculate, se prezinta sub mai multe aspecte. Unele sunt pediculate iar altele sunt sesile cu o baza de implantare mai larga. Pot avea culori variind de la galben deschis pana la negru. Se intalnesc la orice varsta si sex, fiind localizate oriunde pe corp, cu frecventa mai mare la nivelul jumatatii superioare. Etiologia este de cele mai multe ori virala fiind implicate Papiloma virusuri. Trebuiesc diferentiate de nevii melanocitari precum si de diverse tumori benigne sau maligne hiperpigmentate.

Formele obisnuite sunt numite papiloame cheratozice, fiind constituite dintr-un strat gros superficial de cheratina dispus pe un epiderm acantozic. Se intalnesc la orice varsta si sex, incidenta creste insa in functie de varsta, mai ales pe fata. La persoane de varsta mijlocie sau inaintata, pe trunchi, pe brate sau pe fata se pot intalni mici excrescente bine delimitate de culoare bruna constituite din hiperplazia tipica a stratului bazal si spinos acoperite de stratul cornos ingrosat care formeaza perle printre celelalte celule.

Culoarea inchisa provine de la pigmenta-tia abundenta a celulelor din stratul bazal. Aceste leziuni papilomatoase epidemice se caracterizeaza prin evolutia lor benigna, transformarea lor maligna fiind foarte rara. Pe mucoasa laringiana se intalnesc papiloame, de obicei multiple la copii si adolescenti, unice la adulti. La adulti prezinta o anumita tendinta de recidiva si invazie a tesuturilor invecinate (papilomatoza invaziva) sau chiar de transformare maligna.

Aceleasi complicatii se pot intalni in unele papiloame vulvare, vaginale sau peniene la persoane mature. Papiloamele se caracterizeaza prin evolutia lor benigna, transformarea lor maligna fiind foarte rara. In schimb se inmultesc putand ajunge la sute la persoanele cu deficit de imunitate antivirala. Prejudiciul este in primul rand estetic dar uneori prin traumatizare repetata pot creste sau pot deveni dureroase prin trombozarea vasului sanguin central.

NEVUL DOBANDIT

NEVUL DOBANDIT este absent la nastere, dar apare in prima copilarie, crescand in numar pana la varsta adulta. Predomina de obicei pe zonele fotoexpuse. Un numar mai mare de 40 de nevi este neobisnuit. Sunt de obicei rotunzi sau ovali, cu o margine neta, abrupt delimitat de pielea din jur. Deseori au o culoare bruna uniforma, dar pot fi si de mai multe culori.

Acesti nevi evolueaza de-a lungul mai multor ani dupa cum urmeaza: apar ca o macula mica cat un varf de ac, bruna sau neagra, care creste in dimensiuni pana la aprox. 6 mm. In acest stadiu, melanocitele ocupa jonctiunea dermo-epidermica “nevi jonctionali”. Cand cresterea laterala a nevului inceteaza, melanocitele coboara in derm, si rezulta o papula sau un nodul pigmentar numit “nev compus”. Acestia sunt rareori negri, cu exceptia indivizilor cu un ten foarte pigmentat. Pe masura ce coborarea continua, nevul isi pierde pigmentatia si devine un “nev dermic” de culoarea pielii. Peduncularea poate preceda ultimul stadiu, de involutie.

Orice nev se poate opri in unul sau altul din aceste stadii. In fata unui nev, intrebarea cheie este: poate fi incadrat in unul din stadiile evolutiei normale?

Daca nu, se ia in considerare diagnosticul de nev displazic si se face o biopsie excizionala. Ca si risc de transformare maligna nevii jonctionali pot da un procent mai ridicat de malignizare. Nevii suspecti sunt nevii mai mari de 0,5 cm, asimetrici ca forma, culoare, relief, margini. Acestia trebuiesc explorati dermatoscopic pentru a se vedea la nivel intrategumentar daca exista structuri suspecte de o transformare maligna. In mana unui dermatolog cu experienta dermatoscopia este o excelenta metoda de screening pentru melanomul malign.

NEVUL CONGENITAL

NEVUL CONGENITAL cunoscut ca nevul paros congenital reprezinta o leziune de suprafata pigmentata prezenta inca de la nastere. Au fost utilizate multiple definitii pentru a clasifica nevii congenitali in mici, medii si giganti. Acestea includ diametrul, aria suprafetei corporale totale si posibilitatea de a exciza nevul intro singura interventie. Multiple studii au incercat sa elucideze riscul cumulativ al dezvoltarii melanomului cutanat la pacientii cu nevi congenitali. Malignizarea trebuie suspectata in cresterea focala a nevului, durere, sangerare, pigmentare semnificativa sau prurit.

Nevul paros congenital reprezinta o leziune de suprafata pigmentata prezenta de la nastere. Nevomelanocitele sunt derivatele melanoblastelor si formeaza grupul celular al neoplasmului. Au fost utilizate multiple definitii pentru a clasifica nevii in mici, medii si giganti. Acestea includ diametrul, aria suprafetei corporale totale si posibilitatea de a exciza nevul intro singura interventie.

Tratamentul pacientilor cu nevi congenitali depinde de dimensiunea leziunii, localizare si propensitatea pentru transformarea maligna. Consideratiile estetice sunt importante. Tratamentul chirurgical pentru nevii congenitali giganti este indicat la virsta de 6 luni. Procedurile folosite in tratamentul chirurgical includ excizia seriata si reconstructia cu grefe de piele, expandare tisulara, flapsuri locale si transfer de tesut liber.

Tratamentele adjuvante includ peeling-ul chimic, dermoabraziunea, laserul. Excizia chirurgicala ramine terapia principala deoarece tratamentele adjuvante nu inlatura complet celulele nevice. Controlul leziunilor mici include monitorizarea prin documentare fotografica si excizie chirurgicala.

Doi factori influenteaza tratamentul nevilor congenitali: potentialul de transformare malign si aspectul cosmetic. Excizia chirurgicala cu reconstructie este standardul in terapie. Peelingul chimic, dermoabraziunea si terapia laser sunt tratamente adjuvante optionale. Toate metodele de terapie adjuvanta au fost asociate cu cicatrice. Acestea nu au fost demonstrate a scadea potentialul malign. Daca excizia chirurgicala nu este posibila controlul consta in examinarea si documentarea evolutiei nevului prin fotografiere cu inalta rezolutie.

Nev

Un nev este cauzat de un defect al dezvoltarii unei structuri anatomice survenit in timpul vietii embrionare. Leziunea poate aparea mai tarziu si, desi in sens strict nu este o tumora, nevul este asimilat cu o tumora benigna.

Din categoria Nevilor cu aspect particular fac parte:

• Nevul Sutton cu halou – depigmentare in jurul uni nev, are o evolutie stadiala;
• Nevul Spillus;
• Nevul Becker;
• Nevul epidermic verucos;
• Nevul Mayerson.

Din pacate nevii se pot modifica in sensul malignizarii atunci cand sufera o agresiune. Aceasta poate fi o banala zgariere, intepatura, taiere (in general, un eveniment care duce la sangerare din leziune), poate fi o agresiune chimica (gudroane, acizi, baze etc.) sau poate fi o agresiune a razelor ultraviolete (naturale, de la nivelul soarelui sau artificiale, de la nivelul unor lampi speciale). Trebuie retinut faptul ca actiunea razelor ultraviolete este cumulativa in timp si de aceea este considerata principala cauza de malignizare.

Cel mai frecvent acest proces de malignizare apare dupa varsta de 40 de ani, localizarile predilecte fiind, la barbati, pe toracele posterior, iar la femei, pe gambe.

Nevul spillus este o pata cafenie bine delimitata, congenitala, cu spoturi hiperpigmentate central (lat. „spillus“, spot), avand un aspect asemanator maculei café-au-lait. Spoturile corespund histo-patologic unor nevi jonctionali sau micsti. Nevul spillus nu este uneori vizibil de aceea este necesara evidentierea sa la lampa Wood. S-a suspectat o asociere cu neurofibromatoza, care nu a putut fi dovedita. Incidenta Nevului spillus este foarte redusa (1-3%).

Tratament Nevi

Nevii se trateaza chirurgical pentru considerente cosmetice sau datorita potentialului biologic de malignizare a leziunii. Nevii sunt inlaturati frecvent prin excizie tangentiala sau barbieriti. Excizia profunda poate fi utilizata pentru leziuni relativ mici. Leziunile mari necesita excizie completa cu sutura de inchidere, chiar daca leziunea este benigna, deoarece leziunile peste 1 cm diametru nu sunt potrivite pentru tehnica tangentiala.

MELANOMUL

MELANOMUL este o tumora maligna al tegumentelor, si reprezinta cea mai grava forma de cancer de piele. Melanomul este extrem de agresiv pentru ca da in timp scurt metastaze care se propaga catre alte organe pe cale limfatica si sanguina.

Care sunt cauzele aparitiei melanomului?

Expunerile repetate la soare cresc riscul aparitiei melanomului, pentru ca razele ultraviolete produc modificari celulare care in scurt timp degenereaza in cancer. In plus, extrem de periculoase sunt expunerile masive la soare din perioada copilariei, arsurile solare fiind un factor de risc major pentru cancerul de piele. Melanomul poate aparea pe o piele puternic pigmentata, cu pete din nastere sau cu multe alunite. Insa melanomul poate aparea si pe o piele normala. Cel mai frecvent se intalneste la nivelul extremitatilor, dar poate fi si pe piept, pe spate, dar si in palma sau sub unghie. Nu rare sunt cazurile de melanom malign descoperit si pe mucoasele de la nivelul cavitatii bucale, vaginului, anusului sau la nivelul ochilor.

Care sunt simptomele melanomului?

Melanomul se poate manifesta sub forma unei alunite modificate ca dimensiune si culoare. Insa poate aparea si ca o formatiune cutanata cu margini neregulate care poate sangera sau nu. Oricum, orice rana de pe piele care nu se vindeca trebuie semnalata medicului.

Cum este diagnosticat melanomul?

Majoritatea melanoamelor se diagnosticheaza de medicul dermatolog la persoanele cu varsta intre 40 si 70 ani. Insa a crescut frecventa si la tinerii cu varsta intre 20 si 40 din cauza expunerii abuzive la soare sau la solar. Persoanele care se confrunta cu alunite modificate sau rani care nu se vindeca trebuie sa mearga la dermatolog. Acesta va examina leziunea, va recolta o portiune de tesut afectat pentru a-l trimite la biopsie, test care va spune cu precizie despre ce tip de afectiune este vorba. In plus, medicul nostru dermatolog va examina ganglionii loco-regionali si va recomanda investigatii mai amanuntite precum tomografia sau rezonanta magnetica daca suspecteaza complicatii.

Cum se trateaza melanomul?

Melanomul are sanse mari de vindecare daca este depistat la timp. Specialistii recomanda interventia chirurgicala rapida cu o margine de siguranta oncologica recomandata de numeroase studii statistice. In cazul melanomului nu se recomanda alte tratamente ca radioterapia, iar chimioterapia nu s-a dovedit benefica. In stadiul III de boala se adauga tratamentul cu interferon.

LUPUSUL ERITEMATOS

LUPUSUL ERITEMATOS este o afectiune autoimuna grava data de tulburarile de functionare a sistemului imunitar. Celulele acestuia nu mai recunosc tesuturile sanatoase din corp si le ataca, provocand inflamatii grave. Acestea se pot localiza la nivelul pielii, insa se pot intalni si in articulatii, muschi, iar in cazurile mai grave, la nivelul inimii, rinichilor si altor organe vitale. Boala apare mai ales la femei, intre 20 si 30 de ani, la copii, dar si la persoanele care au in familie cazuri de imbolnavire. Lupusul poate fi de mai multe feluri: poate aparea doar pe piele, poate fi dat de unele terapii medicamentoase precum betablocantele, poate aparea la bebelusii ale caror mame au lupus si poate fi sistemic, afectand diverse organe importante din corp.

Care sunt cauzele aparitiei lupusului?

Cauzele aparitiei lupusului nu sunt foarte bine cunoscute. In mod normal, sistemul imunitar este setat sa faca diferenta intre celulele organismului si intrusii care il ataca precum bacteriile, virusurile si alte microorganisme. Cand organismul este amenintat de toate acestea, secreta anticorpi pentru a-i anihila si pentru a restaura starea de sanatate. In cazul lupusului, sistemul imunitar confunda tesuturile sanatoase cu intrusii si le ataca, provocand mari neajunsuri.

Care sunt simptomele lupusului?

Principalele simptome apar la nivelul pielii si se manifesta prin roseata, mai ales la nivelul obrajilor, si sensibilitate la soare. De asemenea, simptomele pot include durerile musculare, articulare sau chiar tumefactii (umflaturi) articulare – la articulatiile mainii in special, alaturi de oboseala extrema, febra, dureri abdominale si de cap. Sunt si alte simptome care apar la nivelul aparatului respirator sau cardiac, dar acestea sunt mai grave si sunt semnalate de obicei medicului, spre deosebire de cele cutanate si locomotorii care sunt de obicei neglijate, in speranta ca vor trece.

Cum se diagnosticheaza lupusul?

Evolutia bolii este lenta si uneori, dureaza multi ani. Ea se manifesta prin pusee spontane intrerupte de remisiuni complete de durata variabila (de la cateva luni pana la mai multi ani). Boala poate fi confundata cu altele, insa medicul poate recomanda anumite teste de laborator si prelevarea de tesut inflamat care orienteaza diagnosticul catre lupus.

Cum se trateaza lupusul lupusul eritematos?

Desi nu exista un tratament care sa vindece lupusul, boala poate fi tinuta sub control cu ajutorul mai multor medicamente precum dermatocorticosteroizi, triamcinolon acetonid, prednison, azatioprina, ciclofosfamida (pacienti cu nefrita lupica), antimalarice. Formele cele mai severe (cu atingerea sistemului nervos central sau atingerea renala grava) sunt tratate cu doze mari de corticosteroizi, uneori asociate cu medicamente imunosupresoare. Unele cazuri de nefropatii lupice grave care au evoluat spre o insuficienta renala obliga la efectuarea unui tratament prin hemodializa si chiar la un transplant renal. Orice sarcina la o femeie care sufera de lupus trebuie considerata ca fiind un mare risc si necesita o supraveghere deosebita. In plus, medicii recomanda protectie speciala impotriva soarelui, frigului si traumatismelor.

DERMATITA SEBOREICA

DERMATITA SEBOREICA este o boala frecventa, cronica, eczematoasa, in care leziunile apar pe ariile seboreice dintre sprancene, la nivelul fetei, sub si pe langa aripile nazale. Se mai numeste eczema seboreica. Ea apare deci in regiunile cu productie inalta de sebum. Patogenia sa nu este complet elucidata, existand insa legaturi cu supraproductia de sebum, dar si cu Malasenzia furfur (ciuperca Pitirosporum ovale). Ciuperca poate fi izolata din leziunile de dermatita seboreica atat la adult cat si la copil, neexistand insa o relatie intre numarul de ciuperci si severitatea formei de dermatita seboreica.

Un rol cauzant pentru mecanismul imun impotriva ciupercii Malasensia furfur nu a fost niciodat dovedit, desi a fost suspectat. Dermatita seboreica infantila incepe la o saptamana dupa nastere cu coji, scuame aderente la varful capului si fontanelele anterioare. Se pot extinde si preteaza la confuzii de diagnostic cu psoriazisul sau cu dermatita atopica infantila.

Boala Leiner este o identitate nedefinita in care nu se poate preciza care dintre cele 3 boli apare la nou nascuti. Tratamentul dermatitei seboreice infantile se produce prin masuri simple de ingrijire emoliente, ca urmare a caracterului sau autolimitat. Daca formele sunt foarte extensive se folosesc bai si creme cu ketokonazol, precum si sampoane pentru eliminarea scuamelor.

Tratament Dermatita Seboreica

Tratamentul dermatitei seboreice a adultului se face conform indicatiilor medicului dermatolog .

DERMATITA HERPETIFORMA

DERMATITA HERPETIFORMA este o dermatoza cronica, pruriginoasa, cu bule subepidermice, cu leziuni de trei tipuri: papule urticariene, vezicule si bule, configurate herpetiform. Leziunile sunt pruriginoase. Maladia apare la pacientii care dezvolta o reactie antigenica la gliadina. Ca urmare a acestei reactii, se produc doua tipuri de suferinte, interconectate:

1. Intestinala, cu producerea de IgA1 in exces la nivelul jejunului asociat cu atrofie a mucoasei mai mult sau mai putin simptomatica-celiachie;
2. Cutanata, datorata reactiei IgA1 cu proteine cu structura similara cu gliadina.

Vezicule mici apar progresiv pe fetele extensoare ale articulatiilor mari, simetric, pe ceafa si spate. Inainte de a se forma zona este pruriginoasa, palmele si talpile nu sunt afectate. In evolutie se rup si se cicatrizeaza in 1-2 saptamini, in acelasi timp cu altele noi care continua sa erupa. Mai putin de 10% dintre pacienti sufera de balonare, diaree sau simptome ale malabsorbtiei, iar 30% prezinta deficienta de fier sau folati. Este o boala cronica cu perioade de activitate si remisiune.

Diagnosticul in dermatita herpetiforma este clinic si histopatologic necesitand imunofluorescenta directa. De asemenea este necesara efectuarea unei endoscopii cu biopsia mucoasei jejunale. Tratamentul in dermatita herpetiforma este medicamentos (Dapsona, Sulfapiridina) si igienodietetic (alimentatie fara gluten).

Tratamentul medicamentos impune o monitorizare periodica a pacientului pentru prevenirea unor eventuale reactii adverse. Dieta fara gluten este esentiala pentru tratament; atat pentru ameliorarea clinica cutanata cat si pentru refacerea mucoasei jejunale. Ea este lipsita de reactii adverse, dar prezinta dezavantajul de a-si instala efectul dupa cateva luni.

Dermatita de Contact

Dermatita de Contact

DERMATITA DE CONTACT este fenomenul de inflamare a pielii care, desi nu pune viata in pericol, reprezinta un motiv serios de disconfort pentru persoana afectata. Dermatita de contact are simptome similare altor boli dermatologice, insa nu este nici pe departe la fel de complicata precum cancerul sau psoriazisul, de exemplu.

Care sunt cauzele dermatitei de contact?

Dermatita de contact apare ca urmare a contactului pielii cu diverse substante iritante care duc la eliminarea stratului protector de grasimi de la nivelul tegumentului, acesta devenind expus agresiunii. Exista si cazuri cand dermatita de contact apare ca urmare a unei reactii alergice: organismul considera drept “dusmani” substantele cu care intra in contact, mobilizeaza anticorpii pentru a “elimina” problema si astfel apar manifestarile cutanate. Printre cei mai iritanti factori care pot da dermatita de contact se numara nichelul, pielea tratata cu substante chimice, cauciucul, parfumul din cosmetice, vopseaua de par, citricele, iedera, dar și anumite medicamente.

Care sunt simptomele dermatitei de contact?

Dermatita de contact se manifesta prin mancarime, inrosire, formarea basicilor, senzatia de arsura, simptome care apar la nivelul mainilor, talpilor si in zona inghinala. Exista situatii in care aceste simptome nu apar imediat dupa primul contact cu substanta iritanta, ci dupa expuneri repetate.

Cum se diagnosticheaza dermatita de contact?

Medicul specialist dermatolog este cel care diagnosticheaza dermatita de contact in urma evaluarii semnelor de la nivelul tegumentelor.

Cum se trateaza dermatita de contact?

In momentul in care apar manifestarile cutanate ca urmare a contactului cu diverse substante iritante, persoanele afectate trebuie sa spele zona cu apa calduta si un sapun bland. Apoi se impune vizita la dermatolog, cel care va recomanda diverse creme, unguente si medicamente. In plus, pacientii trebuie sa evite contactul cu substantele care au provocat dermatita de contact si sa hidrateze intens zona afectata.

CARCINOMUL SPINOCELULAR este o forma de cancer de piele, a doua ca frecventa dupa carcinomul bazocelular, insa cu o evolutie mult mai rapida decat acesta. Carcinomul spinocelular este, de fapt, o tumora maligna care apare la nivelul keratinocitelor, celule din stratul superficial al pielii. Spre deosebire de alte cancere de piele, acesta se poate raspandi in vecinatatea zonei afectate, in tesuturi, oase si chiar ganglionii limfatici daca nu este depistat si tratat in faze incipiente.

Care sunt cauzele aparitiei carcinomului spinocelular?

Ca la orice cancer de piele, expunerea la soare joaca un rol esential in declasarea bolii. Insa si aparatele de bronzare cu ultraviolete sunt la fel de periculoase pentru sanatatea tegumentelor. In plus, afectarea mucoaselor de catre Human Papilloma Virus, HPV, poate crea conditiile aparitiei carcinomului spinocelular. Exista si alti factori de risc precum culoarea pielii (apare mai des la persoanele cu piele deschisa, fototip I si II), mostenirea genetica, varsta inaintata, sexul (e mai frecvent la barbati), expunerea la radiatii, arsenic.

Care sunt simptomele carcinomului spinocelular?

Carcinomul spinocelular se manifesta ca o tumora cutanata sau la nivelul mucoaselor, care poate ulcera sau nu. In anumite cazuri, apare si pe leziuni precanceroase precum keratoza actinica sau o cicatrice mai veche. Tumora evolueaza pe parcursul a 1-2 ani, se extinde in suprafata si in profunzime si apoi poate da metastaze.

Cum se diagnosticheaza carcinomul spinocelular?

Pentru a primi un diagnostic corect, orice persoana care se confrunta cu o leziune a pielii care nu mai trece trebuie sa mearga la un dermatolog. In cazul carcinomului spinocelular, dermatologul va examina tumora, dar va palpa si zonele ganglionare pentru a evalua starea ganglionilor. In plus, va recolta o proba de tesut si o va trimite la un laborator pentru a pune diagnosticul precis.

Cum se trateaza carcinomul spinocelular?

Prima recomandare este interventia chirurgicala de excizie a tumorii. In cazul in care carcinomul celular nu se poate trata chirurgical, se recomanda radioterapia si se pot aplica local citostatice. Sansele de vindecare sunt cu atat mai mari cu cat carcinomul spinocelular este depistat si tratat mai repede. Localizarea la nivelul mucoaselor este mai periculoasa decat cea tegumentara.

CARCINOMUL BAZOCELULAR

CARCINOMUL BAZOCELULAR este o forma de cancer a pielii care afecteaza mai ales zonele expuse la soare: fata, umeri, decolteu, brate, picioare. Este cea mai frecventa forma de cancer de piele, dar care, depistata stadii incipiente, se poate vindeca.

Care sunt cauzele aparitiei carcinomului bazocelular?

Carcinomul bazocelular apare ca urmare a transfomarii maligne a unor celule din piele sub actiunea ultravioletelor de la soare sau din solar. Razele UV deterioreaza ADN-ul, iar ciclul normal de viata al celulelor este perturbat. Acestea se transforma malign, iar cancerul afecteaza pielea atat la suprafata, cat si in profunzime.

Care sunt simptomele carcinomului bazocelular?

Carcinomul bazocelular poate aparea ca o leziune rozacee, maronie sau neagra, cu sau fara vascularizatie. Poate semana cu o alunita, un cos care nu mai trece sau se poate manifesta ca o leziune aspra la nivelul pielii.

Cum se diagnosticheaza carcinomul bazocelular?

Dermatologul este cel care pune diagnosticul in cazul carcinomului bazocelular. Persoanele suspectate de aceasta forma de cancer sunt cele care stau mult la soare, care nu folosesc creme cu factor de protectie, care au mers ani de zile la solar sau care au leziuni care sangereaza si nu se vindeca. Dermatologul va recolta o proba de tesut, o va trimite la un laborator pentru biopsie, iar prezenta celulelor maligne da verdictul.

Cum se trateaza carcinomul bazocelular?

Depistat in faze incipiente, carcinomul se trateaza si are sanse mari de vindecare. Printre metodele recomandate de specialisti se numara chirurgia excizionala, chirurgia Mohs, chirurgia reconstructiva, electro-chiuretajul si electrocauterizarea. In anumite cazuri, se fac sedinte de radioterapie, injectari, aplicari locale de medicamente si terapia laser CO2. Indepartarea cat mai rapida a leziunii este obligatorie pentru a impiedica avansarea cancerului in profunzime si pentru a evita distrugerea unor organe importante precum ochiul, nasul, dar si pentru a nu lasa cicatricele inestetice.

CANDIDOZA

CANDIDOZA reprezinta o infectie a pielii si mucoaselor, provocata de Candida Albicans, o ciuperca extrem de comuna, care traieste in organismul uman. In anumite conditii, de umezeala de exemplu, sau pe fondul unor boli si tratamente care duc la scaderea imunitatii si la tot felul de dezechilibre in corp, Candida Albicans se inmulteste excesiv si declanseaza candidoza. Aceasta este extrem de frecventa si se poate localiza cel mai des la nivelul pielii, cavitatii bucale, in sfera genitala, dar si la nivel digestiv.

Care sunt formele candidozei?

Candidoza bucala

Infectia mucoasei bucale se manifesta prin prezenta unor leziuni dureroase, a unor depozite albicioase si a sangerarilor usoare la nivelul mucoasei amigdalelor, obrajilor, limbii si gingiilor. Acestea pot aparea in contextul unor obiceiuri nocive precum fumatul, dar si al unor situatii precum un PH acid, consumul de antibiotice, diabetul zaharat, hipotiroidia. In plus, pot fi declansate la pacientii care sunt sub corticoterapie, sunt infectati cu HIV sau au diverse afectiuni ale sangelui.

Pacientii cu astfel de simptome trebuie sa mearga la medic pentru ca acestea pot trada si alte afectiuni decat infectia cu Candida Albicans. Printre cauzele incriminate se pou numara carentele metabolice, lichenul plan bucal, dermatitele de contact, infectiile herpetice, un debut de scarlatina etc.

Candidoza vulvo-vaginala

Si infectiile cu Candida albicans in sfera genitala sunt frecvente, fiind una dintre problemele des intalnite in cabinetele de ginecologie. Candidozele din sfera genitala se manifesta prin mancarimi, inrosirea zonei, iritatii, disconfort vaginal si prezenta unor depozite albicioase. Aceste simptome pot aparea la persoanele care iau anticonceptionale, terapii cu antibiotice, dar si pe fondul unei sarcini sau pe fondul diabetului. In astfel de cazuri, terapia trebuie urmata in cuplu, iar in cazul in care medicii suspecteaza prezenta unei boli cu transmitere sexuala, acestia pot recomanda investigatii suplimentare.

Care sunt simptomele candidozei?

Pe langa leziunile de la nivelul pielii, mucoaselor, unghiilor si din sfera genitala, cu mancarimi, depozite albicioase si disconfort local, candidoza se poate manifesta si prin diaree, stare de rau si de voma, in cazul localizarii la nivelul tractului digestiv.

Care sunt factorii de risc pentru candidoza?

Candidoza este o problema de sanatate frecventa, insa nu toti cei care au in mod normal ciuperca in organism se imbolnavesc. Afectiunea se declanseaza mai frecvent la categoriile extreme de varsta (copii mici, persoane in varsta), la persoanele cu imunitate scazuta in cazul infectiei cu HIV, al chimioterapiei, la pacientii cu diabet si la cei care iau antibiotice o perioada lunga de timp.

Cum se diagnosticheaza candidoza?

Diagnosticul se pune dupa o examinare facuta de medicul dermatolog, dar si dupa teste speciale precum examenul micologic. In plus, specialistul dermatolog ar putea recomanda si fungigrama (testarea sensibilitatii la antifungice).

Cum se trateaza candidoza?

Gama de produse destinate tratamentului diverselor forme de candidoza include creme, unguente si tablete. Oricare ar fi solutia, mergeti inainte la medic pentru un diagnostic corect si un tratament eficient. In mod normal, simptomele infectiilor cu candida dispar intr-o saptamana-doua. In cazul persoanelor cu probleme de imunitate, acestea pot persista pe termen lung si sunt mai dificil de tratat.