NEVUL DOBANDIT

NEVUL DOBANDIT este absent la nastere, dar apare in prima copilarie, crescand in numar pana la varsta adulta. Predomina de obicei pe zonele fotoexpuse. Un numar mai mare de 40 de nevi este neobisnuit. Sunt de obicei rotunzi sau ovali, cu o margine neta, abrupt delimitat de pielea din jur. Deseori au o culoare bruna uniforma, dar pot fi si de mai multe culori.

Acesti nevi evolueaza de-a lungul mai multor ani dupa cum urmeaza: apar ca o macula mica cat un varf de ac, bruna sau neagra, care creste in dimensiuni pana la aprox. 6 mm. In acest stadiu, melanocitele ocupa jonctiunea dermo-epidermica “nevi jonctionali”. Cand cresterea laterala a nevului inceteaza, melanocitele coboara in derm, si rezulta o papula sau un nodul pigmentar numit “nev compus”. Acestia sunt rareori negri, cu exceptia indivizilor cu un ten foarte pigmentat. Pe masura ce coborarea continua, nevul isi pierde pigmentatia si devine un “nev dermic” de culoarea pielii. Peduncularea poate preceda ultimul stadiu, de involutie.

Orice nev se poate opri in unul sau altul din aceste stadii. In fata unui nev, intrebarea cheie este: poate fi incadrat in unul din stadiile evolutiei normale?

Daca nu, se ia in considerare diagnosticul de nev displazic si se face o biopsie excizionala. Ca si risc de transformare maligna nevii jonctionali pot da un procent mai ridicat de malignizare. Nevii suspecti sunt nevii mai mari de 0,5 cm, asimetrici ca forma, culoare, relief, margini. Acestia trebuiesc explorati dermatoscopic pentru a se vedea la nivel intrategumentar daca exista structuri suspecte de o transformare maligna. In mana unui dermatolog cu experienta dermatoscopia este o excelenta metoda de screening pentru melanomul malign.

NEVUL CONGENITAL

NEVUL CONGENITAL cunoscut ca nevul paros congenital reprezinta o leziune de suprafata pigmentata prezenta inca de la nastere. Au fost utilizate multiple definitii pentru a clasifica nevii congenitali in mici, medii si giganti. Acestea includ diametrul, aria suprafetei corporale totale si posibilitatea de a exciza nevul intro singura interventie. Multiple studii au incercat sa elucideze riscul cumulativ al dezvoltarii melanomului cutanat la pacientii cu nevi congenitali. Malignizarea trebuie suspectata in cresterea focala a nevului, durere, sangerare, pigmentare semnificativa sau prurit.

Nevul paros congenital reprezinta o leziune de suprafata pigmentata prezenta de la nastere. Nevomelanocitele sunt derivatele melanoblastelor si formeaza grupul celular al neoplasmului. Au fost utilizate multiple definitii pentru a clasifica nevii in mici, medii si giganti. Acestea includ diametrul, aria suprafetei corporale totale si posibilitatea de a exciza nevul intro singura interventie.

Tratamentul pacientilor cu nevi congenitali depinde de dimensiunea leziunii, localizare si propensitatea pentru transformarea maligna. Consideratiile estetice sunt importante. Tratamentul chirurgical pentru nevii congenitali giganti este indicat la virsta de 6 luni. Procedurile folosite in tratamentul chirurgical includ excizia seriata si reconstructia cu grefe de piele, expandare tisulara, flapsuri locale si transfer de tesut liber.

Tratamentele adjuvante includ peeling-ul chimic, dermoabraziunea, laserul. Excizia chirurgicala ramine terapia principala deoarece tratamentele adjuvante nu inlatura complet celulele nevice. Controlul leziunilor mici include monitorizarea prin documentare fotografica si excizie chirurgicala.

Doi factori influenteaza tratamentul nevilor congenitali: potentialul de transformare malign si aspectul cosmetic. Excizia chirurgicala cu reconstructie este standardul in terapie. Peelingul chimic, dermoabraziunea si terapia laser sunt tratamente adjuvante optionale. Toate metodele de terapie adjuvanta au fost asociate cu cicatrice. Acestea nu au fost demonstrate a scadea potentialul malign. Daca excizia chirurgicala nu este posibila controlul consta in examinarea si documentarea evolutiei nevului prin fotografiere cu inalta rezolutie.

Nev

Un nev este cauzat de un defect al dezvoltarii unei structuri anatomice survenit in timpul vietii embrionare. Leziunea poate aparea mai tarziu si, desi in sens strict nu este o tumora, nevul este asimilat cu o tumora benigna.

Din categoria Nevilor cu aspect particular fac parte:

• Nevul Sutton cu halou – depigmentare in jurul uni nev, are o evolutie stadiala;
• Nevul Spillus;
• Nevul Becker;
• Nevul epidermic verucos;
• Nevul Mayerson.

Din pacate nevii se pot modifica in sensul malignizarii atunci cand sufera o agresiune. Aceasta poate fi o banala zgariere, intepatura, taiere (in general, un eveniment care duce la sangerare din leziune), poate fi o agresiune chimica (gudroane, acizi, baze etc.) sau poate fi o agresiune a razelor ultraviolete (naturale, de la nivelul soarelui sau artificiale, de la nivelul unor lampi speciale). Trebuie retinut faptul ca actiunea razelor ultraviolete este cumulativa in timp si de aceea este considerata principala cauza de malignizare.

Cel mai frecvent acest proces de malignizare apare dupa varsta de 40 de ani, localizarile predilecte fiind, la barbati, pe toracele posterior, iar la femei, pe gambe.

Nevul spillus este o pata cafenie bine delimitata, congenitala, cu spoturi hiperpigmentate central (lat. „spillus“, spot), avand un aspect asemanator maculei café-au-lait. Spoturile corespund histo-patologic unor nevi jonctionali sau micsti. Nevul spillus nu este uneori vizibil de aceea este necesara evidentierea sa la lampa Wood. S-a suspectat o asociere cu neurofibromatoza, care nu a putut fi dovedita. Incidenta Nevului spillus este foarte redusa (1-3%).

Tratament Nevi

Nevii se trateaza chirurgical pentru considerente cosmetice sau datorita potentialului biologic de malignizare a leziunii. Nevii sunt inlaturati frecvent prin excizie tangentiala sau barbieriti. Excizia profunda poate fi utilizata pentru leziuni relativ mici. Leziunile mari necesita excizie completa cu sutura de inchidere, chiar daca leziunea este benigna, deoarece leziunile peste 1 cm diametru nu sunt potrivite pentru tehnica tangentiala.

MELANOMUL

MELANOMUL este o tumora maligna al tegumentelor, si reprezinta cea mai grava forma de cancer de piele. Melanomul este extrem de agresiv pentru ca da in timp scurt metastaze care se propaga catre alte organe pe cale limfatica si sanguina.

Care sunt cauzele aparitiei melanomului?

Expunerile repetate la soare cresc riscul aparitiei melanomului, pentru ca razele ultraviolete produc modificari celulare care in scurt timp degenereaza in cancer. In plus, extrem de periculoase sunt expunerile masive la soare din perioada copilariei, arsurile solare fiind un factor de risc major pentru cancerul de piele. Melanomul poate aparea pe o piele puternic pigmentata, cu pete din nastere sau cu multe alunite. Insa melanomul poate aparea si pe o piele normala. Cel mai frecvent se intalneste la nivelul extremitatilor, dar poate fi si pe piept, pe spate, dar si in palma sau sub unghie. Nu rare sunt cazurile de melanom malign descoperit si pe mucoasele de la nivelul cavitatii bucale, vaginului, anusului sau la nivelul ochilor.

Care sunt simptomele melanomului?

Melanomul se poate manifesta sub forma unei alunite modificate ca dimensiune si culoare. Insa poate aparea si ca o formatiune cutanata cu margini neregulate care poate sangera sau nu. Oricum, orice rana de pe piele care nu se vindeca trebuie semnalata medicului.

Cum este diagnosticat melanomul?

Majoritatea melanoamelor se diagnosticheaza de medicul dermatolog la persoanele cu varsta intre 40 si 70 ani. Insa a crescut frecventa si la tinerii cu varsta intre 20 si 40 din cauza expunerii abuzive la soare sau la solar. Persoanele care se confrunta cu alunite modificate sau rani care nu se vindeca trebuie sa mearga la dermatolog. Acesta va examina leziunea, va recolta o portiune de tesut afectat pentru a-l trimite la biopsie, test care va spune cu precizie despre ce tip de afectiune este vorba. In plus, medicul nostru dermatolog va examina ganglionii loco-regionali si va recomanda investigatii mai amanuntite precum tomografia sau rezonanta magnetica daca suspecteaza complicatii.

Cum se trateaza melanomul?

Melanomul are sanse mari de vindecare daca este depistat la timp. Specialistii recomanda interventia chirurgicala rapida cu o margine de siguranta oncologica recomandata de numeroase studii statistice. In cazul melanomului nu se recomanda alte tratamente ca radioterapia, iar chimioterapia nu s-a dovedit benefica. In stadiul III de boala se adauga tratamentul cu interferon.

LUPUSUL ERITEMATOS

LUPUSUL ERITEMATOS este o afectiune autoimuna grava data de tulburarile de functionare a sistemului imunitar. Celulele acestuia nu mai recunosc tesuturile sanatoase din corp si le ataca, provocand inflamatii grave. Acestea se pot localiza la nivelul pielii, insa se pot intalni si in articulatii, muschi, iar in cazurile mai grave, la nivelul inimii, rinichilor si altor organe vitale. Boala apare mai ales la femei, intre 20 si 30 de ani, la copii, dar si la persoanele care au in familie cazuri de imbolnavire. Lupusul poate fi de mai multe feluri: poate aparea doar pe piele, poate fi dat de unele terapii medicamentoase precum betablocantele, poate aparea la bebelusii ale caror mame au lupus si poate fi sistemic, afectand diverse organe importante din corp.

Care sunt cauzele aparitiei lupusului?

Cauzele aparitiei lupusului nu sunt foarte bine cunoscute. In mod normal, sistemul imunitar este setat sa faca diferenta intre celulele organismului si intrusii care il ataca precum bacteriile, virusurile si alte microorganisme. Cand organismul este amenintat de toate acestea, secreta anticorpi pentru a-i anihila si pentru a restaura starea de sanatate. In cazul lupusului, sistemul imunitar confunda tesuturile sanatoase cu intrusii si le ataca, provocand mari neajunsuri.

Care sunt simptomele lupusului?

Principalele simptome apar la nivelul pielii si se manifesta prin roseata, mai ales la nivelul obrajilor, si sensibilitate la soare. De asemenea, simptomele pot include durerile musculare, articulare sau chiar tumefactii (umflaturi) articulare – la articulatiile mainii in special, alaturi de oboseala extrema, febra, dureri abdominale si de cap. Sunt si alte simptome care apar la nivelul aparatului respirator sau cardiac, dar acestea sunt mai grave si sunt semnalate de obicei medicului, spre deosebire de cele cutanate si locomotorii care sunt de obicei neglijate, in speranta ca vor trece.

Cum se diagnosticheaza lupusul?

Evolutia bolii este lenta si uneori, dureaza multi ani. Ea se manifesta prin pusee spontane intrerupte de remisiuni complete de durata variabila (de la cateva luni pana la mai multi ani). Boala poate fi confundata cu altele, insa medicul poate recomanda anumite teste de laborator si prelevarea de tesut inflamat care orienteaza diagnosticul catre lupus.

Cum se trateaza lupusul lupusul eritematos?

Desi nu exista un tratament care sa vindece lupusul, boala poate fi tinuta sub control cu ajutorul mai multor medicamente precum dermatocorticosteroizi, triamcinolon acetonid, prednison, azatioprina, ciclofosfamida (pacienti cu nefrita lupica), antimalarice. Formele cele mai severe (cu atingerea sistemului nervos central sau atingerea renala grava) sunt tratate cu doze mari de corticosteroizi, uneori asociate cu medicamente imunosupresoare. Unele cazuri de nefropatii lupice grave care au evoluat spre o insuficienta renala obliga la efectuarea unui tratament prin hemodializa si chiar la un transplant renal. Orice sarcina la o femeie care sufera de lupus trebuie considerata ca fiind un mare risc si necesita o supraveghere deosebita. In plus, medicii recomanda protectie speciala impotriva soarelui, frigului si traumatismelor.

DERMATITA SEBOREICA

DERMATITA SEBOREICA este o boala frecventa, cronica, eczematoasa, in care leziunile apar pe ariile seboreice dintre sprancene, la nivelul fetei, sub si pe langa aripile nazale. Se mai numeste eczema seboreica. Ea apare deci in regiunile cu productie inalta de sebum. Patogenia sa nu este complet elucidata, existand insa legaturi cu supraproductia de sebum, dar si cu Malasenzia furfur (ciuperca Pitirosporum ovale). Ciuperca poate fi izolata din leziunile de dermatita seboreica atat la adult cat si la copil, neexistand insa o relatie intre numarul de ciuperci si severitatea formei de dermatita seboreica.

Un rol cauzant pentru mecanismul imun impotriva ciupercii Malasensia furfur nu a fost niciodat dovedit, desi a fost suspectat. Dermatita seboreica infantila incepe la o saptamana dupa nastere cu coji, scuame aderente la varful capului si fontanelele anterioare. Se pot extinde si preteaza la confuzii de diagnostic cu psoriazisul sau cu dermatita atopica infantila.

Boala Leiner este o identitate nedefinita in care nu se poate preciza care dintre cele 3 boli apare la nou nascuti. Tratamentul dermatitei seboreice infantile se produce prin masuri simple de ingrijire emoliente, ca urmare a caracterului sau autolimitat. Daca formele sunt foarte extensive se folosesc bai si creme cu ketokonazol, precum si sampoane pentru eliminarea scuamelor.

Tratament Dermatita Seboreica

Tratamentul dermatitei seboreice a adultului se face conform indicatiilor medicului dermatolog .

DERMATITA HERPETIFORMA

DERMATITA HERPETIFORMA este o dermatoza cronica, pruriginoasa, cu bule subepidermice, cu leziuni de trei tipuri: papule urticariene, vezicule si bule, configurate herpetiform. Leziunile sunt pruriginoase. Maladia apare la pacientii care dezvolta o reactie antigenica la gliadina. Ca urmare a acestei reactii, se produc doua tipuri de suferinte, interconectate:

1. Intestinala, cu producerea de IgA1 in exces la nivelul jejunului asociat cu atrofie a mucoasei mai mult sau mai putin simptomatica-celiachie;
2. Cutanata, datorata reactiei IgA1 cu proteine cu structura similara cu gliadina.

Vezicule mici apar progresiv pe fetele extensoare ale articulatiilor mari, simetric, pe ceafa si spate. Inainte de a se forma zona este pruriginoasa, palmele si talpile nu sunt afectate. In evolutie se rup si se cicatrizeaza in 1-2 saptamini, in acelasi timp cu altele noi care continua sa erupa. Mai putin de 10% dintre pacienti sufera de balonare, diaree sau simptome ale malabsorbtiei, iar 30% prezinta deficienta de fier sau folati. Este o boala cronica cu perioade de activitate si remisiune.

Diagnosticul in dermatita herpetiforma este clinic si histopatologic necesitand imunofluorescenta directa. De asemenea este necesara efectuarea unei endoscopii cu biopsia mucoasei jejunale. Tratamentul in dermatita herpetiforma este medicamentos (Dapsona, Sulfapiridina) si igienodietetic (alimentatie fara gluten).

Tratamentul medicamentos impune o monitorizare periodica a pacientului pentru prevenirea unor eventuale reactii adverse. Dieta fara gluten este esentiala pentru tratament; atat pentru ameliorarea clinica cutanata cat si pentru refacerea mucoasei jejunale. Ea este lipsita de reactii adverse, dar prezinta dezavantajul de a-si instala efectul dupa cateva luni.